PS Florentin la Viena, în Centenarul Unirii[2018-12-08]vizită la VienaLa iniţiativa Eminenţei Sale Cardinalul dr. Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei şi Ordinarius pentru Bisericile Catolice Orientale din Austria, în capitala Austriei, la Viena, s-a desfăşurat marţi, 4 decembrie 2018, Simpozionul „Contribuţia episcopului dr. Iuliu Hossu şi a părintelui dr. Vasile Lucaciu la evenimentele din 1918”, program comemorativ urmat de celebrarea Sfintei Liturghii în Catedrala vieneză „Sf. Ştefan” cu participarea şi a studenţilor Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”. Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, l-a reprezentat la acest eveniment pe Preafericirea Sa Cardinalul Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române, Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU). Reîntors din călătoria făcută, la diferenţă de peste 100 de ani, pe urmele preotului militar Iuliu Hossu la Viena, unde a dus vestea despre Arhiereul şi Cardinalul care a devenit între timp tânărul preot militar şi despre faptele sale eroice în plan spiritual, Preasfinţia Sa Florentin a oferit, pentru biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, un scurt interviu: – Preasfinţia Voastră, cu ce ocazie aţi călătorit la Viena? – Am purces la Viena în aceste zile, – în fosta capitală a Imperiului pentru mai bine de două secole -, graţie invitaţiei pe care Eminenţa Sa, Cardinal Christoph Schönborn, Arhiepiscop şi Mitropolit al Vienei a adresat-o Eminenţei Sale, Arhiepiscopului Major al BRU, Lucian Mureşan, de a participa la Simpozionul de la Palatul Arhiepiscopal şi, de asemenea, de a celebra Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Domnul „Sfântul Ştefan”, cu ocazia sărbătorii Sfintei Barbara, din 4 decembrie 2018. Aceste evenimente sunt organizate sub cupola mare a Centenarului Unirii de la 1918 şi, zicem noi, şi sub aceea a Anului omagial a Episcopului Iuliu Hossu. Având în vedere, imposibilitatea Eminenţei Sale Lucian Cardinal Mureşan de a participa la aceste evenimente, am fost delegat să îl reprezint în această circumstanţă. Ca urmare, am ajuns la Viena unde am fost foarte bine primiţi şi găzduiţi de către Eminenţa Sa Cardinalul Christoph Schönborn. – În ce a constat şi cum a decurs programul acestei zile? – Programul a început de dimineaţă, cu rugăciune în capela din Palatul Arhiepiscopal. S-a recitat rânduiala Orei a VI-a în rit bizantin, apoi ne-am deplasat cu toţii în sala festivă a Palatului Arhiepiscopal unde a început simpozionul cu tema amintită. A adresat, mai întâi, un cuvânt de salut, Mons. Yuriy Kolasa, Vicarul general al Ordinariatului pentru credincioşii de rit bizantin, care a arătat importanţa acestui eveniment şi bucuria de a avea oaspeţi deosebiţi, între care Episcopi din mai multe rituri orientale. După acest cuvânt introductiv, a urmat cuvântul ambasadorului României în Republica Austria, Excelenţa Sa Bogdan Mazuru, care a vorbit foarte frumos despre evenimentele de la 1918 şi despre rolul esenţial al BRU în cadrul acestui mare eveniment. – Continuând şirul conferinţelor pe care le-aţi susţinut de-a lungul Anului Centenar, cu ocazia simpozioanelor comemorative organizate în protopopiatele Eparhiei de Cluj-Gherla, sau la manifestări culturale din mun. Cluj-Napoca, şi de această dată vi s-a oferit prilejul de a deschide filele istoriei BRU şi a aduce la lumină mărturii despre contribuţia însemnată la Marea Unire a Bisericii Române Unite; – Am avut bucuria să vorbesc distinsei asistenţe, formată din cca. 60-80 de persoane, între care profesori universitari şi reprezentanţi ai diferitelor asociaţii, de asemenea, mulţi clerici, atât vienezi, cât şi preoţi români care fac pastoraţia în diaspora austriacă, de diferită rituri. Le-am vorbit despre rolul Bisericii Române Unită cu Roma şi, în particular, despre contribuţia Episcopului dr. Iuliu Hossu, la pregătirea şi desăvârşirea Actului de la 1918. Am punctat câteva momente mari în istoria acestui eveniment esenţial pentru formarea statului naţional unitar, între care: momentul Unirii cu Biserica Romei, apoi momentul Episcopului Inochentie Micu, Şcolile Blajului, Şcoala Ardeleană şi aici m-am oprit o clipă pentru a preciza numărul mare de studenţi care au avut ocazia să studieze la Universitatea din Viena şi să locuiască la Colegiul „Sfânta Barbara”, din Viena, între care 12 au ajuns, ulterior, Episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din România. Spre final am arătat rolul ierarhilor greco-catolici şi, în mod cu totul particular, câteva detalii din viaţa Episcopului Iuliu Hossu, Cardinalul de mai târziu, şi contribuţia lui la momentul Unirii de la 1918. – Aţi amintit şi despre trecerea preotului militar Iuliu Hossu prin Viena, capitala din acea vreme a Imperiului Austro-Ungar; – Am precizat faptul că Episcopul Iuliu Hossu a mers voluntar pe front, ca preot militar fiind în spatele frontului, în Austria, Moravia, Boemia, dar din decembrie 1914, până în 1917, a fost la Viena pentru apărarea Palatului Schönbrunn. Aici, pr. Iuliu Hossu şi-a desfăşurat activitatea militară, dar ca preot aceasta a constat într-o activitate spirituală, iar urmare a acestei prestaţii militare el a primit şi câteva distincţii: în semn de recunoaştere a meritelor din perioada 1914-1917 i s-a conferit „Crucea de onoare clasa a II-a cu decoraţia de război a Crucii Roşii”, iar mai târziu, a primit „laudă şi recunoştinţă pentru distinsele servicii din vremea de război”. De asemenea, la scurt timp după ce l-a numit Episcop (3 martie 1917), împăratul Carol al IV-lea i-a conferit şi „Crucea de decoraţii de război a Ordinului Francisc Iosif I”. – Care a fost reacţia ascultătorilor care nu erau vorbitori de limba română – au manifestat interes pentru Biserica Greco-Catolică din România? – Conferinţa a fost, în parte, în limba germană, şi, în parte, în limba engleză, pentru că auditorul înţelegea aceste limbi în mod majoritar. După încheierea prezentării, moderatoarea simpozionului, Laura Balomiri, a tradus câteva întrebări din partea asistenţei. Între aceste întrebări au fost şi subiecte legate de pastoraţia militară a pr. Iuliu Hossu, de asemenea, o întrebare legată de cauza de beatificare a Episcopilor martiri şi mărturisitori pentru credinţă; au fost şi alte întrebări legate de Biserica Greco-Catolică din România, de procentajul credincioşilor de limbă română din Biserică, mai ales în cadrul frontierelor. A existat un interes deosebit al celor prezenţi pentru acest moment, 1 decembrie 2018. Am încercat, împreună cu diaconul Marius Alin, să facem şi o proiecţie de imagini, în aşa fel încât participanţii să vadă şi chipurile acestor făuritori ai Marii Uniri. – Ce momente au mai făcut parte din programul acestui simpozion? – Intervenţia a fost urmată de un intermezzo muzical, foarte frumos, cu lucrări interpretate la vioară şi acordeon care au încântat publicul. A vorbit, în continuare, prof. univ. dr. Rudolf Gräf de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, despre cele două Biserici zise naţionale, amintind şi rolul pe care l-a avut Biserica Greco-Catolică în formarea identităţii naţionale româneşti, la început, cu centrul de polarizare al Blajului, iar apoi cu cele două centre care au contribuit la ridicarea unor elite intelectuale, respectiv Blajul şi Sibiul, care au ajutat la realizarea evenimentului de la 1918. După o pauză a vorbit prof. dr. Blaga Mihoc de la Oradea, care a făcut un portret biografic al pr. dr. Vasile Lucaciu, în dubla lui funcţiune de păstor sufletesc şi de om implicat în viaţa societăţii, dar evocând diferite elemente inedite din viaţa pr. dr. Vasile Lucaciu. În continuare, a fost un nou moment muzical, cu vioară şi acordeon, cu piese foarte frumos interpretate de Liviu Burz şi Ruben Doran. După fiecare intervenţie au urmat câteva întrebări la tema propusă, iar apoi, pentru că timpul s-a dovedit a fi destul de scurt, a încheiat printr-un cuvânt final pr. Yuriy Kolasa. A fost şi o luare de cuvânt pentru a mulţumi celor care au participat la acest moment, cu invitaţia de a continua, reîntâlnindu-ne la ora 18.00 pentru Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, în Catedrala din Viena, Domul „Sfântului Ştefan”. – Viena, maiestuoasa capitală imperială, în prezent unul dintre cele mai importante oraşe din Uniunea Europeană, sediu al Organizaţiei Naţiunilor Unite, s-a dovedit o primitoare gazdă pentru greco-catolicii români. Ne vorbiţi puţin şi despre legătură istorică care există între marele centru cultural şi politic şi Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică? – Există, spre exemplu, o relaţie îndelungată cu Ierarhia imperială din Austria, pentru că Imperatorul era, în acelaşi timp şi cu un rol de imperator apostolic. Ca urmare, în general, diplomele de numire ale Episcopilor români uniţi cu Roma din timpul Imperiului, toate sunt emanate şi date de către Imperatorul de la Viena. De asemenea, existenţa burselor de studii şi prilejul, pentru studenţii români, de a studia în capitala Imperiului, la Viena, însemna şi o contribuţie din partea Suveranului de la Viena. Se cuvine să remarcăm faptul că Viena nu era împotriva emancipării românilor; problema a existat în Principatul Transilvaniei, mai ales din cauza Dietei Transilvaniei, a nobililor care se opuneau stării de autonomie a românilor din Transilvania. – Aţi fost găzduiţi în aceste zile de către Eminenţa Sa Cardinalul Schönborn, bun prieten al Eparhiei de Cluj-Gherla, care a vizitat de mai multe ori Cluj-Napoca. Aţi avut ocazia unor noi momente de întâlnire şi împărtăşire cu Înaltul Prelat al Bisericii Catolice? – Am avut ocazia în această zile să celebrez alături de Eminenţa Sa Cardinalul Schönborn. Deşi şi-a propus să facă cuvântul introductiv la acest simpozion, Eminenţa Sa Card. dr. Christoph Schönborn nu a putut participa la acest moment, fiind invitat la o recepţie organizată de primul ministru al Republicii Austria. – Imaginile de la eveniment atestă faptul că Eminenţa Sa a participat la Sfânta Liturghie din Catedrala „Sfântul Ştefan”, ce a urmat Simpozionului din Palatul Arhiepiscopal, moment despre care vă rugăm să împărtăşiţi cititorilor câteva impresii. – Partea a doua a manifestării a fost momentul, nu mai puţin emoţionant, al Liturghiei de la Stephansdom, despre care trebuie să spun că a fost un prilej deosebit de comuniune cu celelalte Biserici de rit oriental din Austria prin reprezentanţii lor, între care ne-am bucurat să îl reîntâlnim pe Mons. dr. Cristian Crişan, Vizitatorul apostolic pentru creştinii greco-catolici români din Europa de Vest şi, de asemenea, pe cei doi Episcopi concelebraţi, Episcopul auxiliar de Kiev, Yosyf Milyan şi Episcopul Stephen Chirappanath, Vizitatorul apostolic pentru creştinii siromalabarezi din Europa. La Sf. Jertfă Liturgică a asistat Eminenţa Sa Card. Christoph Schönborn, precum şi Excelenţa Sa Arhiepiscopul dr. Peter Stephan Zurbriggen, Nunţiul Apostolic în Austria. Au concelebrat cca. 30 de preoţi la acest frumos eveniment şi au fost doi ceremonieri, respectiv patru diaconi, care ne-au încântat auzul cu ectenii în diferite limbi. S-a celebrat acest moment liturgic în cinci limbi: germană italiană, arabă, engleză şi română. Cuvântul de învăţătură l-a ţinut Eminenţa Sa Card. Schönborn, pe tema evangheliei zilei şi, de asemenea, a vorbit despre Episcopul Iuliu Hossu, iar înainte de binecuvântarea finală am transmis un salut, în limba germană, din partea Eminenţei Sale Cardinalul Lucian Mureşan. Au participat la celebrare mai multe persoane din diferite comunităţi, în majoritatea lor din comunităţile româneşti din Viena iar răspunsurile liturgice au fost cântate de trei coruri: Corul studenţilor Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj, de asemenea un cor din Ucraina, respectiv un cor de limbă arabă, local, din Viena. Aşa cum era frumos şi firesc, binecuvântările finale le-am dat împreună cu ceilalţi Episcopi, în semnul comuniunii, având în vedere faptul că, Eminenţa Sa Cardinalul Schönborn este Ordinarius pentru toţi orientalii de pe teritoriul Austriei. – Aţi amintit prezenţa, la Stephansdom, a seminariştilor greco-catolici clujeni, v-au însoţit şi ei pe urmele tânărului preot Iuliu Hossu la Viena? – În această reprezentare a Bisericii noastre peste hotare, am avut bucuria să fim însoţiţi de două microbuze în care se aflau seminariştii Seminarului „Sf. Ioan Evanghelistul”, care au participat atât la momentul Simpozionului, cât şi al Sfintei Liturghii, iar după celebrare a urmat o mică recepţie la Palatul Episcopal, la care am avut bucuria de a-i prezenta Eminenţei Sale, pe fiecare dintre tinerii noştri seminarişti. Ne-am bucurat pentru acest moment de comuniune, pentru că seminariştii noştri au avut şi un contact cu studenţii teologi din Seminarul de la Viena (unde au fost cazaţi) şi, de asemenea, în continuare, vor putea vizita acest foarte frumos oraş, adevărată capitală a arhitecturii imperiale. În continuarea popasului vienez, la invitaţia pr. Ioan Irineu Fărcaş, în duminica de 9 decembrie a.c., studenţii seminarişti clujeni se vor deplasa la Berlin, pentru a înfrumuseţa şi acolo Sfânta Liturghie. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest eveniment deosebit, care a însemnat pentru noi o reînnoire a relaţiilor cordiale pe care întotdeauna le-am avut cu reprezentanţii Bisericii Catolice din Austria şi, în mod particular, cu Eminenţa Sa Card. Schönborn, care s-a arătat cu multă caritate şi deschidere, atât faţă de Biserica noastră, cât şi faţă de comunităţile româneşti din diaspora. Ne-am bucurat să revedem preoţii noştri din diaspora vieneză, să putem saluta credincioşii români, să ascultăm colindele româneşti în marele Dom din Viena şi am avut bucuria de a putea celebra pe treapta cea mai înaltă a acestui magistral altar, în preajma icoanei Preasfintei Fecioare Maria din Domul Sfântului Ştefan. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest mare dar pe care l-a făcut Bisericii noastre, sigur, cu binecuvântarea Înalţilor Ierarhi şi îl rugăm pe Bunul Dumnezeu ca să îl ţină sănătos, atât pe Cardinalul Christoph Schönborn, gazda noastră din aceste zile, repet, care ne-a primit cu multă deschidere şi bucurie şi, evident, pe cel care ne-a mandatat pentru a face această reprezentare, spunând cu bucurie: „Întru Mulţi Ani, Stăpâne!” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1050, Ultimul acces: 2026-10-06 15:39:08
|
Timp total: 0.05s...
[]:1